Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (AFLMȘMP) e o formație de post-rock din București, fondată în 2016. Cu o sonoritate puternică și influențe de stoner, au captat atenția publicului atât în țară, cât și în străinătate. Prezența lor la festivaluri precum Rockstadt Extreme Fest și Electric Castle, împreună cu apariții la dunk!festival din Belgia, i-a consolidat în peisajul muzical.
De-a lungul timpului, AFLMȘMP a lansat trei albume, cu cel mai recent chiar scos pe vinil în colaborare cu dunk!records. Formația se află în plină explorare a sunetului caracteristic de post-rock și prog, cu inflexiuni de stoner, iar momentan lucrează la cel de-al patrulea album.